Suntem încurajaţi încă din copilărie să ne alegem o meserie “onorabilă” care să ne placă şi din care să ne putem câştiga dreptul la existenţă făcând un lucru util pentru cei din jurul nostru. Deşi trăim într-o societate liberă, majoritatea oamenilor sunt oricând gata să-şi sacrifice menirea şi pasiunea pentru a-şi asigura aşa numitele certitudini care îi ademenesc şi îi îmbată cu mirajul securităţii sociale.
Există însă şi persoane care au avut curajul de a refuza astfel de trocuri cu viaţa şi de a-şi da curs menirii în ciuda tuturor prejudecăţilor şi piedicilor puse de către mediul exterior. Cu câţiva dintre aceşti oameni ne întâlnim mai des decât credem şi au un loc bine stabilit în drumul nostru. În România, îi numim cântăreţi de stradă.
Cântatul pe stradă este o ramură a buskingului (performanţa stradală) prin intermediul căreia artiştii îşi pot utiliza în cel mai direct mod posibil talentul pentru a se exprima şi pentru a-şi câştiga existenţa. Din punctul meu de vedere, cântatul pe stradă este cea mai pură formă de muzică şi modul cel mai sincer în care îţi poţi valorifica talentul pentru a-ţi face cunoscută arta. De altfel, busking-ul poate trece drept meserie ancestrală având în vedere faptul că datează încă din antichitate.
Deoarece România este o ţară recunoscută pentru faptul că produce automobile Dacia şi cerşetori, artiştii adevăraţi care aleg calea de a-şi expune arta în stradă sunt priviţi deseori cu reţineri. Totuşi, în ţările civilizate care au reuşit să depăşească anumite bariere, muzicienii de stradă au fost dintotdeauna extrem de bine apreciaţi astfel încât mulţi au ajuns să se întreţină din asta şi chiar să devină cunoscuţi la nivel mondial. De la artişti care au intrat în istorie precum Édith Piaf şi până la celebrităţi moderne precum Justin Bieber, exemplele celor care au făcut primul pas pe treapta de bază a muzicii sunt întotdeauna impresionante.
Acelaşi pas l-a făcut şi românul Ionuţ Tecuceanu (Runaway John) care a renunţat în 2012 la o carieră promiţătoare de PR şi de Blogger pentru a-şi urma necondiţionat glasul pasiunii. În acel an, Ionuţ părăsea Bucureştiul înarmat cu o chitară şi cu un rucsac de munte pentru a cuceri lumea. Iniţial, Ionuţ s-a stabilit în Amsterdam unde şi-a câştigat primii bani din muzică dormind pe canapeaua prietenilor. În 2013 însă, capitala Irlandei i s-a părut artistului o opţiune mai bună pentru muzica lui, iar de atunci locuieşte în Dublin şi se pregăteşte să-şi lanseze EP-ul de debut.
În momentul de faţă strânge bani printr-o campanie de crowdfunding care să-i asigure condiţiile minime pentru a realiza un material profesional. În total, EP-ul îl va costa 7000 de euro din care a obţinut deja din donaţii 1600 de euro. Proiectul însă va fi finanţat doar dacă se vor strânge 7000 de euro în 30 de zile, în caz contrar banii fiind returnaţi celor care au dorit să-şi aducă aportul la munca artistului.
Noi am stat de vorbă cu Ionuţ şi i-am pus câteva întrebări generale despre cântatul pe stradă, dar şi câteva întrebări personale, despre modul în care s-a descurcat până acum în a-şi transforma visul în realitate. Mai jos găseşti întreaga discuţie:
Din ce motive ai ales Olanda, şi ulterior Dublinul, pentru a-ţi urma visul? Ai încercat să cânţi vreodată pe străzile din România?
Ideea de a pleca mi-a venit într-o după-amiază de august, în 2012, în timp ce mă aflam la birou. A fost o chestie de câteva secunde, în care m-am gândit – “de ce nu aş trăi oriunde altundeva în lume sau în Europa?”. M-am uitat ce opţiuni aveam, iar Amsterdam mi s-a părut a fi una bună, deoarce aveam câţiva prieteni stabiliţi acolo şi mi-ar fi fost mai uşor să mă acomodez, să locuiesc undeva până îmi găseam propria chirie etc. Apoi am plecat în Dublin, deoarece busking-ul face parte din tradiţia Irlandei şi am ales să fiu acolo unde competiţia e mai mare. Dacă aveam de gând să evoluez, să cresc, nu puteam evita acest pas, plus că oportunităţile pe care le oferă industria muzicală de aici şi din UK nu se compară cu restul Europei.
Nu am încercat niciodată să cânt pe străzile din România. Pe vremea studenţiei mă opream întotdeauna şi ascultam buskerii de la metrou şi le admiram curajul. Romania nu are cultura busking-ului, de aceea nu prea vedeai artişti exprimându-se în Centrul Vechi. Acum am înţeles că situaţia s-a schimbat puţin şi încep să apară şi la noi muzicieni de stradă.
Care este din punctul tău de vedere diferenţa dintre percepţia românilor şi percepţia străinilor asupra buskingului?
Datorită naturii anumitor persoane care practică busking-ul, acesta nu e privit cu ochi buni. Să ştii că românii apreciază un artist bun, care se exprimă într-un loc public, de aceea cred că busking-ul are foarte mare potenţial în România. Străinii sunt obişnuiţi, deoarece ştiu că un artist care iese pe stradă dovedeşte curaj, onestitate (reuşind să-şi câştige existenţa prin asta) şi dorinţă de a se perfecţiona în ceea ce face. În plus, buskerii sunt un beneficiu major pentru turism, iar lucrul ăsta l-am învăţat cântând în Amsterdam, Berlin, Dublin sau Praga. Pentru Bucureşti ar fi extraordinar, pentru că un show bun, făcut de un artist bine pregătit, rămâne în amintirea celui care vizitează acel oraş, asociindu-l în mod invevitabil cu acesta. O mare parte din capitalul turistic al Dublinului se datorează busking-ului, de aceea vin foarte mulţi turişti pe Grafton Street.
Străinii apreciază buskerii, pentru că majoritatea artiştilor de renume au făcut acest pas, cel puţin o dată în viaţă. Printre aceştia se numără Tracy Chapman, Rod Stewart, Bono, Glen Hansard, Damien Rice, Ed Sheeran, Passenger, BB King, Robin Williams (a fost mim, împreună cu Christopher Reeve, colegul de cameră din cămin), Pierce Brosnan şi mulţi alţii.
Cum ai reuşit (dacă ai reuşit) să găseşti sprijin din partea familiei şi prietenilor în decizia pe care ai luat-o acum 3 ani?
Părinţii mei m-au susţinut şi mă susţin în continuare în tot ceea ce fac. Încă le este dificil să înţeleagă de ce am renunţat la PR şi am ales un drum atât de nesigur. E normal, fac parte dintr-o generaţie diferită, cu altfel de valori şi idei. Cu toate astea, le apreciez răbdarea şi încrederea pe care o au în mine.
Mai este lumea cântăreţilor de stradă un tărâm boem aşa cum era văzută în secolul trecut?
Este o formă a artei şi dacă nici aici nu găseşti boemie, atunci nu mai găseşti nicăieri. Există buskeri de profesie, iar aici mă refer la artişti care vor să rămână pe stradă toată viaţa, să-şi câştige existenţa astfel, fără să se gândească la alternative. Eu consider busking-ul o treaptă de plecare pentru orice artist, un test de anduranţă, care te formează şi te educă. Poţi alege să rămâi aici sau să încerci mai mult.
Care sunt cele mai importante riscuri la care te-ai expus în momentul în care ai ales să-ţi urmezi acest vis?
În primul rând, lipsa securităţii financiare. Însă, aceasta poate fi caracterstică oricărei persoane care alege să faca ceva pe cont propriu, fie freelancing, fie un business. Dacă nu există o doză oarecare de risc, înseamnă că stagnezi undeva, că ai ajuns la un punct de saturaţie. Apoi ar fi riscurile legate de relaţia cu familia – cum privesc cei apropiaţi deciziile pe care le-ai luat.
În ce momente ţi-a fost greu şi în ce momente ai simţit că eşti cu adevărat norocos?
Mă consider norocos pentru că am reuşit să fac zi de zi ceva ce iubesc foarte mult. Au fost şi multe momente grele care m-au pus la încercare, dar am reuşit de fiecare dată să merg mai departe. Mi-ar fi fost simplu să-mi găsesc un job în PR în Dublin, care mi-ar fi adus satisfaţie financiară, dar ar fi însemnat să compromit visul ăsta, muzica şi timpul pe care îl dedic ei.
Cum au reacţionat până acum oamenii la campania de strângere de fonduri pe care o desfăşori?
Recepţia a fost extraordinară şi le mulţumesc tuturor celor care mă susţin. Încă din primele zile, campania a strâns foarte multe share-uri şi donaţii.
În cazul în care dispui de aceste date, ce procent dintre donatorii de până acum sunt români?
Majoritatea celor care au donat sunt români, cam 90%. E drept, eforturile de promovare pe care le-am făcut până acum au fost îndreptate mai mult spre România.
Mai jos ai mesajul lui Ionuț de pe Kickstarter pentru suținerea proiectului lui. Noi îi urăm mult succes!
Tu cum vezi tu evoluţia muzicii de stradă în cadrul societăţii româneşti? Știi vreun exemplu de artist român care a debutat pe stradă?
[…] mult un experiment, a cărui sămânţă mi-a încolţit în minte după doi ani şi jumătate de busking, pe care am început să-l privesc ca pe un tip de crowdfunding offline sau freelancing de […]